​Trădarea durerii și ruga de seară,
Sunt umbre ce-apasă pe umeri povară,
În lupta aprinsă, sub măslinii cei triști,
Se-ntreabă iubirea: „Tu încă exiști?”

​Sub bolta de stele ce par înghețate,
S-au strâns ale lumii poveri și păcate,
Iisus sta în rugă, cu fața la sol,
Simțind cum pământul e rece și gol.

​Prietenii dorm, de somn biruiți,
Lăsându-L pe Domnul cu ochii mâhniți,
Nu-i nimeni să-i dea un cuvânt de alin,
Când gura gusta din potirul de chin.

​Sudoarea de sânge pe frunte apare,
E prețul plătit pentru marea iertare,, , O, Tată, de poți, ia acest greu pahar,
Dar voia Ta fie, căci voia Ta-i har."

​Trădarea se-apropie-n pași ce cobor,
Un suflet ce vinde un sfânt Salvator,
Sărutul e arma, un semn blestemat,
Prin care Cel Veșnic e-n lanțuri legat.

​O gloată cu torțe și săbii apare,
Rupând din tăcerea din noaptea cea mare,
Când Iuda pășește cu chipul viclean,
Vânzând pe Stăpânul pe-un preț de tiran.

​Cununa de spini i-a fost pusă pe frunte,
Sub bici ce lăsa, doar răni mult prea crunte,
Tăcea ca un Miel sub osânda cea mare,
Urcând pe Golgot-aducând îndurare.

​Iar cerul s-a-nchis sub vălul de noapte,
Atunci când murea, pentru-a noastre păcate,
Pe culmea uscată, sub cerul de plumb,
S-a frânt pentru lume al vieții preț scump.

​Se lasă condus de acei ce-L urăsc,
Dar nu se oprește, e Mielul ceresc,
Vestim a Sa moarte și sfântul calvar,
Ce curge spre lume ca râu de amar.

​Tăcerea se-așterne pe dealul cel sfânt,
Când Fiul Se-ngroapă în rece mormânt,
Rămâne doar crucea în noapte lăsată,
Ca semn al iubirii ce-a fost încercată.

Dar piatra se dă la o parte-n tăcere,
Iar moartea se frânge sub sfântă putere,
Lumina răsare din noaptea cea grea,
Și viața învinge, căci jertfa-i Sa.

Nu-i capăt aici, ci început de trăire,
Se naște din moarte cerească iubire,
Și-n inimi răsună un glas viu și clar:
Hristos a-nviat — biruia pe calvar.
Amin