Nu plângeți ca și cei fără nădejde,
Când cei iubiți s-au dus din astă lume,
Căci moartea nu e noaptea ce e rece,
Ci drum spre slavă și spre cerescul nume.

Aici sunt lacrimi multe și durere,
Și dorul greu ne-apasă iar și iar,
Dar dincolo de vălul greu al vremii,
Se află pacea fără de hotar.

Cei ce-au plecat nu sunt pierduți în noapte,
Nici nu s-au stins în bezna ei cea rece,
Ci au urcat chemați la cer de Domnul,
Spre locul ce vre-o dată nu se trece.

Acolo nu mai este plâns de jale,
Nici întristare, nici amar suspin,
Ci doar lumină și odihnă sfântă,
Și harul care este pe deplin.

De-aceea, nu vă pierdeți pacea sfântă,
Nici nu cădeți în deznădejde grea,
Căci despărțirea este doar o clipă,
Pe drumul către-Mpărăția Sa.

Căci Domnul vieții și-al iubirii sfinte,
Veghează peste fiecare pas,
Și-i ține-n brațe pe acei ce pleacă,
În liniștea rămasă fără glas.

Va fi o zi de plină revedere,
Când moartea va tăcea, nu va domni,
Și toți cei ce-au plecat la cer în Domnul,
În slavă-n veci de veci se vor uni.

Atunci nu vor mai fi atâtea lacrimi,
Nici dor, nici umbră neagră de durere,
Ci bucurii ce-or fi nemărginite,
Și viață-n veșnicii fără de cădere.

Ferice de acei ce pleacă astăzi,
Cu suflet blând și cuget credincios,
Căci ei găsesc odihna ce e sfântă,
În brațul viu a Domnului Hristos.

Rămâne pentru noi o mângâiere,
Nădejdea că aici nu-i un sfârșit,
Că viața trece doar din astă lume,
Acolo unde-i tot un infinit.
Amin