Te plângem azi, bunica mea, rămâne-o grea durere,
Un dor ce nu poate fi stins, nu-aduce mângâiere,
Dar știm că noi nu te-am pierdut, ci doar pentru o vreme,
Căci Domnul te-a chemat la El, în slava Lui supremă.
Ne-ai fost un sprijin cald mereu, o inimă curată,
Iubirea ta ce ne-a vegheat, nu poate fi uitată,
Rămâi în noi prin tot ce-ai fost, prin tot ce ne-ai lăsat,
Iar dorul nostru, zi de zi, te poartă ne-ncetat,
Te vom păstra în amintiri, în gând și în trăire,
Și-n tot ce suntem pe pământ, purtăm a ta iubire,
Iar când vom trece-n infinit, spre veșnicul hotar,
Ne vei zâmbi, bunica mea, cu-același chip de har.
Și-n ziua când ne vom vedea, nu va mai fi durere,
Ci doar lumina vom afla, și sfântă revedere,
Azi ai plecat si ne-ai lăsat, dar vine-o sărbătoare,
Când vom cânta de bucurii, nu va mai fi-ntristare.