De ce-i dragostea azi stinsă,
Nu mai arde cum ardea,
Sus pe cruce când în chinuri,
Domnul viața își dădea.

De ce este-atâta ură,
Ce-i dezbină și pe frați,
Stă mândria la putere,
Iar cei sfinți sunt azi uitați.

Lăcomia crește-n inimi,
Ca un foc ce nu se stinge,
Pentru bani și pentru slavă,
Omul tot mai mult se-nvinge.

Adevărul nu mai este,
Cum era odinioară,
Azi minciuna este-o doamnă,
Peste lume se coboară.

Și mândria-și face tronul,
Într-un suflet pustiit,
Unde harul nu mai intră,
Și nimic nu stă sfințit.

Dușmănia crește-n taină,
Între oameni și-ntre frați,
Și iubirea plânge-n umbră,
Printre pașii tulburați.

Vorba bună-i tot mai rară,
Nici iertarea nu-i mai dar,
Fiecare-și cere dreptul,
Dar se leapădă de har.

Răutatea se-adâncește,
Într-un suflet rătăcit,
Și rodește doar durere,
Fără rost, fără sfârșit.

Inima aleargă-n lume,
Fără țintă, fără drum,
Fără pace, fără harul,
Ce-l primesc cei sfinți și-acum.

Căci mai este încă harul,
Ce coboară blând de sus,
Pentru cel ce se smerește,
Doar pe urma lui Isus.

La picioarele iubirii,
Se zdrobește orice greu,
Și renaște-n pocăință,
Suflet pentru Dumnezeu.

Cine-și lasă azi povara,
La Hristos, cu duh smerit,
Va primi din nou lumină,
Doar el fi-va mântuit.

Crucea stă și azi deschisă,
Pentru orice păcătos,
Ce se-ntoarce cu credință,
Și iubindu-l Hristos.

Nu-i târziu pentru schimbare,
Harul încă este dat,
Inima în piept cât bate,
Drumul nu e încheiat.

Lasă ura și mândria,
Leapădă tot ce-i străin,
Și întoarce-te la Domnul,
Cu un suflet alb și plin.

Iar iubirea va renaște,
Mai curată ca oricând,
Și va arde iar în tine,
Ca un foc ceresc și sfânt.
Amin