Nu-i ușoară azi urcarea
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nu-i ușoară azi urcarea, când mai mulți învinși ei sunt,
De al vremii grea durere, ce-a cuprins acest pământ.
Pașii se îngreunează, sub povara celor vii,
Iar speranța se mai stinge în privirile pustii.
Dar la crucea mântuirii, încă arde-un foc curat,
Care-nvie orice suflet, obosit și apăsat.
Cu o dragoste sfântă, nu ne lasă în căderi,
El ridică din cenușă inimi frânte de dureri.
Chiar de noaptea e adâncă, și furtuna bate greu,
Se aude-o șoaptă lină: „Eu sunt calea — Dumnezeu.”
Nu-i zadarnică nici lupta, nici suspinul nu-i pierdut,
Ce-i trăit doar prin credință, spre lumină e crescut.
Sus, pe culmea încercării, harul curge ne-ncetat,
Și sub crucea suferinței, cerul este luminat.
Când povara e mai mare, cade lacrima-n ascuns,
Crucea dă din nou putere, sufletul cu har e uns.
Din cenușa deznădejdii, se arat-un început,
Căci în brațul milei sfinte nici un suflet nu-i pierdut.
Glasul inimii când tace și nădejdea pare stinsă,
Se aprinde-n piept credința ca o candelă aprinsă.
Și din umbra încercării, unde plânsul e ascuns,
Se ivește blând lumina Celui care ne-a răspuns.
Nu privi doar la cădere, nici la drum obositor,
Stai în locul de sub cruce, este loc izbăvitor.
Căci prin rana Lui deschisă curge har nemărginit,
Cel ce-n Domnul se îcrede, va rămâne neclintit.
Iar la capătul durerii, dincolo de orice greu,
Se deschide-o nouă viață, vei fi tu... cu Dumnezeu.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/321774/nu-i-usoara-azi-urcarea