La crucea iubirii eterne, aștept răsăritul frumos,
Cu inima plină de viață, căci viața e sfântul Hristos.

Sub bolta durerii adânce, cu sufletul frânt și tăcut,
Îmi plec rugăciunea fierbinte spre Cel ce din nou m-a născut.

Pe lemnul iubiri divine, s-a scris al iertării cuvânt,
Când sângele sfânt se vărsase, întregul pământ El salvând.

Și-atunci când se-ntunecă zarea și pașii îmi par rătăciți,
Aud blând chemarea divină: „Veniți, osteniți și trudiți!”

La cruce găsesc mângâiere, când lacrimi în taină îmi curg,
Acolo speranța renaște și zorii din noapte se smulg.

O, cruce a milei divine, altar de iubire și har,
Tu porți peste veacuri lumină, tu ești al salvării hotar.

Când lumea mă-ndeamnă la teamă, și vântul se-abate mai greu,
Privesc către jertfa supremă, iubit sunt de-un viu Dumnezeu.

În rana iubirii eterne, găsesc adăpost și puteri,
Și-n brațele harului vieții, o pradă nu sunt în căderi.

Iar inima-mi cântă smerită, cu dorul de cer nesfârșit,
Căci drumul spre viața eternă, prin cruce ne-a fost dăruit.

La crucea iubirii eterne rămân chiar de drumul e greu,
Acolo începe iubirea, mă-mbracă cu ea Dumnezeu.
Amin