Se clatină lumea-n tăcere,
Și glasuri se pierd rând pe rând,
Iar omul aleargă spre goluri,
Uitând de-al credinței Cuvânt.

Se stinge iubirea din inimi,
Și rece devin în priviri,
Ce caută pacea în lume,
Pierzând cele mari răsplătiri.

Se-aude mai rar rugăciunea,
Și pașii spre cer se opresc,
Dar glasul din cer încă strigă:
„Întoarce-te om, te iubesc!”

Pământul suspină-n tăcere,
Iar cerul privește tăcut,
Cum omul alege căderea,
Când harul i-a fost cunoscut.

Se schimbă dreptatea în ceață,
Un viu adevăr e ascuns,
Iar mulți rătăcesc fără viață,
Departe de Domnul Isus.

Dar încă mai este azi harul,
Și încă mai bate un ceas,
Cât inima-n piept nu se-oprește,
Mai este la cruce popas.

Nu totul se pierde-n pierzare,
Nu totul se stinge în vânt,
Căci Domnul își strânge poporul,
Și-l ține aproape și sfânt.

În vremuri de umbre și friguri,
Se-aprinde o flacără vie,
Sunt suflete pline de doruri,
Ce-aprinse-s doar pentru vecie.

Nu te lăsa dus de-amăgire,
Nici prins de-al mulțimii fior,
Căci drumul ce duce la ceruri,
E strâmt, dar e plin de izvor.

Când totul va fi-n clătinare,
Și lumea va sta în fiori,
Atunci va vedea-ntreg pământul,
Cum vine Isus pe-ai Săi nori.

Atunci se va face dreptate,
Și totul va fi arătat,
Iar cel ce-a rămas în credință,
Va fi pentru veci ridicat.

Nu te-nspăimânte vederea,
Nici noaptea adusă de val,
Căci după aceste trăite,
Se-arată un cer triumfal.

Rămâi credincios pân’ la capăt,
Chiar dacă e drumul mai greu,
Căci viața cea veșnică este,
La Tatăl în cer, Dumnezeu.

Și când se va stinge pământul,
Și timpul va fi încheiat,
Va-ncepe o lume de slavă
Doar pentru acel ce-a răbdat.
Amin