La crucea iubirii opresc eu adesea,
Și inima-mi cântă, odihnă găsesc,
Mi-e dorul de Domnul un foc ce mă arde,
Dar tot el mă face mai mult să-L iubesc.

La crucea iubirii găsesc eu iertare,
Când sufletul cade zdrobit și înfrânt,
Acolo primesc eu din nou ridicare,
Prin harul ce curge din sânge preasfânt.

La crucea iubirii se stinge povara,
Ce-atâta amar peste mine-a lăsat,
Și-n locul durerii răsare iubirea,
Un suflet zdrobit este iar ridicat.

La crucea iubirii se naște speranța,
Când totul în jur pare greu și pustiu,
Acolo găsesc eu mereu siguranța,
Și-n harul divin pot din nou să fiu viu.

La crucea iubirii îmi plec eu ființa,
Cu lacrimi ce cad și se pierd în pământ,
Dar Domnul îmi schimbă durerea-n credință,
Și-mi dă mângâiere prin Duhul cel sfânt.

La crucea iubirii rămân în tăcere,
Când gândul nu poate nimic să mai spună,
Și simt cum coboară o sfântă putere,
Ce-mi umple ființa cu pace sub lună.

La crucea iubirii învăț ascultarea,
Și las voia mea s-o zdrobească cum vrea,
Acolo primesc prin Duh sfânt eu schimbare,
Și-nvăț să trăiesc împlinind voia Sa.

La crucea iubirii se frânge mândria,
Și omul cel vechi doar rămâne înfrânt,
Iar viața cea nouă începe schimbarea,
Ce crește sub harul ceresc și preasfânt.

La crucea iubirii privesc spre-nviere,
Căci moartea nu are un ultim cuvânt,
Acolo se naște o vie putere,
Ce duce spre viața cu Domnul cel sfânt.

La crucea iubirii rămân până-n clipa,
Când Domnul mă cheamă din lumea de jos,
Voi trece de pragul cu pace deplină,
Spre slava eternă, la Domnul Hristos.
Amin