Nu ți-a fost lumea aproape, ea te-a judecat,
Nu și-a dat ea pentru tine, viața niciodat,
Ca să ai tu mântuire, Domnul se urca,
Pe o cruce blestemată, viața să își dea.

Nici în clipa încercării, El nu te-a uitat,
Chiar când toți plecau departe, ei te-au căutat,
Cu iubire fără margini, brațele-ntindea,
Pe-acea cruce ca să moară, harul revărsa.

Lacrimi au căzut pe lemnul, plin de suferință,
Se năștea atunci din ele, marea biruință,
Căci din rana Lui adâncă, pacea s-a ivit,
Iar prin jertfa Lui curată, omu-a mântuit.

Când prietenii plecară, rând pe rând pe drum,
A rămas mereu cu tine, Dumnezeul bun,
El în taină-ntruna vine, Singur să nu fii,
Ca părintele ce luptă, pentru-a săi copii.

Lumea te privește rece, te condamnă iar,
Caută în tine vina, fără nici-un dar,
Dar din ceruri Domnul vede, lacrima ta grea,
Și în brațele-i de Tată, El te va purta.

Când n-ai glas să-ți spui durerea cea te-a apăsat,
Și când inima ți-e frântă, de tot ce-ai purtat,
Dumnezeu îți știe dorul, știe greul tău,
Îți aduce mângâiere, El ți-e Dumnezeu.

Nu te sprijini pe lume, ea te va lăsa,
Ea promite multe astăzi, mâine va uita,
Dar iubirea Lui rămâne, este neclintit,
Lumea nu-ți poartă iubirea, Domnul te-a iubit.

Când vei trece prin durere, dar și prin pustii,
Și vei crede că pe lume, singur ve-i trăi,
Amintește-ți de o cruce, unde El murea,
Ca să ai tu azi speranță, și în viața ta.

Căci nu lumea stă aproape, lângă om în greu,
Ci în orice-mprejurare, stă doar Dumnezeu,
El rămâne lângă tine, fie ce-o veni,
Până-n clipa când cu slavă, sus te va primi.
Amin