Stau sub un apus de soare, cade lin peste pământ,
Aur curge peste ape, revărsat din locul sfânt,
Cerul arde-n roșul dulce, ziua tainic se închide,
Iar în liniștea aceasta, inima spre Tine strigă.

Doamne, câtă frumusețe, ai lăsat pe-acest pământ,
Fiecare colț de lume, poart-al Tău divin cuvânt,
Munții, apele și cerul, florile cu chip senin,
Toate spun în taină lumii, cât de bun ești și divin.

Soarele ce-acum coboară, parcă spune în tăcere,
Căci în mâna Ta se naște-n orice clipă o putere,
Nici-o rază nu se pierde, nici-un zbor nu-i rătăcit,
Toate semnul Tău îl poartă, Tu ești Cel ce le-a-ntocmit.

Și privesc lucrarea-ți mare, Doamne viu și minunat,
Cum ai scris în fiecare, fir de iarbă un oftat,
Cun ai pus în flori culoare, și pe cer ai pus lumină,
Iar în inima-mi flămândă, ai turnat pace divină.

Au fost nopți când drumul vieții, mi-a părut prea greu de dus,
Când tăcerea se lăsase, ca un nor adânc și-apus,
Dar din umbra cea mai rece, mâna Ta mă ridica,
Să aprinzi în mine dorul, flacăra de a spera.

Multe lacrimi șters-ai Doamne, când curgeau tăcut din mine,
Multe lupte doar în taină, biruite-au fost de Tine,
Și în inima dorită, pe-a sa cale să oprească,
Ai suflat de sus suflare, viața-n mine să renască.

Nu voi tace, al meu strigăt, nu poate avea hotar,
Văd apusul cum arată, minunatul sfânt Tău har,
Cum să nu îți port iubirea, ce în inimă străluce,
Căci prin tot ce este-n lume, mâna Ta mereu mă duce.

Lasă-mă să stau o clipă, în tăcerea ce coboară,
Să privesc cum ziua pleacă, în lumina ei de seară,
Și să-ți spun cu glasul dulce, și cu sufletul aprins,
Doamne, fără Tine-n viață, nu aș arde, aș fi stins.

Azi privesc apusul Doamne, și-n tăcere îți vorbesc,
În culorile aprinse, măreția Ta citesc,
Tot ce-ai pus în astă lume, strigă blând numele Tău,
Tu ești binele ce-n față, stă mereu pe drumul meu.

Tu ești pacea dimineții, Tu ești focul din apus,
Și prin zi dar și prin noapte, mâna Ta mereu m-a dus,
Și cât inima-mi va bate, pentru tot ce Tu mi-ai dat,
Te voi lăuda o, Doamne, pentru harul revărsat.
Amin