Pe unde-mi vei purta Tu calea,
Eu nu știu Doamne, dar aș vrea,
Să fiu mereu aproape Ție,
Spre Tine pașii-a îndrepta.

De-mi vei purta cărarea-n noapte,
Și mersul meu va șovăi,
Tu ține-mă mereu aproape,
Doar Tu mă poți călăuzi.

De va veni și încercarea,
Și inima-mi va suspina,
Eu știu că mâna Ta cea sfântă
La pieptul Tău mă va purta.

Iar când voi trece prin furtună,
Și vântul tare va sufla,
Eu nu mă tem, căci Tu, o, Doamne,
Furtuna grea o vei mustra.

Când drumul meu va fi prin vale,
Și ochii mei vor lăcrima,
Eu știu că Tu, Părinte dulce,
Un har de sus ve-i revărsa.

De va fi calea grea și lungă,
Și inima-mi va obosi,
Tu vei turna din nou putere,
Și pașii mei îi vei păzi.

Când norii negri se vor strânge,
Și cerul s-ar întuneca,
Lumina feței Tale, Doamne,
Cărarea mea va lumina.

Când voi ajunge la răscruce,
De drumuri grele-n viața mea,
Eu voi privi spre Tine, Doamne,
Doar calea bună a urma.

Când ziua vieții va apune,
Și pașii mei vor obosi,
Tu vei rămâne lângă mine,
Și drumul meu îl vei păzi.

Când lacrimi cad în miez de noapte,
Și în ascuns voi suspina,
Tu-mi vei aduce mângâiere,
Și pacea Ta o vei turna.

Iar când sfârși-se-va cărarea,
Și drumul meu se va-ncheia,
Eu voi intra cu bucurie,
În slava veșnică, a Ta.

Și-acolo sus, în sfânta pace,
Cu sfinții Tăi Te-oi lăuda,
Că m-ai purtat pe-a vieții cale
Mereu numai pe mână Ta.

Doar Tu mi-ai fost lumina vie,
Pe drumul greu ce l-am urmat,
Și mâna Ta m-a dus în pace,
Când pașii mei s-au clătinat.
Tu mi-ai fost Stâncă și scăpare,
Când vânturi grele m-au lovit,
Și-n orice noapte de-ndoială,
Cu harul Tău m-ai ocrotit.

De-aceea Doamne, vreau pe cale,
Cu Tine pașii-a îndrepta,
Eu știu, pe-orinde mă vei duce,
E numai hotărârea Ta.

Când voi vedea lumina slavei,
Și fața Ta o voi vedea,
Atunci voi spune-n bucurie,
Am biruit lupta cea grea.
Amin