Psalmul 137


Pe malurile râurilor din Babilon,
Stăteam pe iarbă și plângeam
Când ne-aduceam aminte de Sion
Și de zidurile ce le-ndrăgeam.


În sălciile din acel ținut,
Ne-atârnasem arfe și chitări...
Căci acolo biruitorii ne-au cerut
Bucuria s-o audă din cântări.


Cum să cântăm noi sfintele cântări?
În auzul celor ce au prefăcut
Cetatea-ntr-un morman de praf și țăndări
Omorând pe uliți tot ce au putut.


Am ajuns de batjocură și de ocară
Și de râsul celor ce la noi privesc,
Cât o să-Ți mai ții mânia-n țară?
Căci ochii noștri după pacea Ta tânjesc!


O Ierusalime, dacă te voi da uitării
Să-și uite dreapta mea destoinicia ei.
Iar limba să nu mai înfiripe cuvântări
De n-am să fac din tine, culmea bucuriei!


~Amin~