Cu o treaptă mai sus
Autor: Delia Vele
Album: Așteptând venirea Lui
Categorie: Slujire
Cu o treaptă mai sus

Când Domnul promite că te va ridica
Cu o treaptă mai sus te va înălța,
Așteaptă și ai să vezi lucrarea Sa
Nu te îndoi, ce a promis va fi așa.

În lucrarea sfântă Domnul când promite
Așteaptă împlinirea, i-a aminte,
Că tot ce se hotărăște în dreptul tău
Se face după sfântul plan al Său.

O iotă nu rămâne că se împlinește
Din ce a promis se adeverește.
Cuvântul Său e da și amin
Îl cinstesc, îl laud și mă închin.

Când Domnul ridică pe cineva anume
Nu trebuie să fie cu renume.
El se îndură și ridică pe cine vrea
Pe cel de care vrea a se îndura.

O treaptă mai sus în pocăință
Pentru cel ce vine cu căință,
Cu post, cu evlavie și recunoștință
Domnul îi aduce biruință.

E așa frumoasă trăirea cu Isus
Și te bucuri când cu o treaptă mai sus
Te ridică crescând din putere în putere
Fiind și tu pentru alții mângâiere.

Căci Domnul când pune ceva de preț în tine
Îl folosești și pentru alții așa cum se cuvine
Căci din ce primești trebuie să folosești
Pentru cei din jur dăruind să le slujești.

Întotdeauna trebuie de luat aminte
Că izvorul de binecuvântări sfinte
Care peste tine a fost revărsat
Să curgă și peste alții îmbelșugat.

Să nu ții doar pentru tine ce ți s-a încredințat
Dăruiește din tot ce-i sfânt ce ai căpătat,
Că dacă ai urcat cu o treaptă mai sus
Nu ești mai superior, ești ucenicul lui Isus.

Domnul te-a ridicat cu un scop
Să aduci mângâiere strop cu strop
În inimile celor ce-s greu apăsați
Că-n felul acesta vor fi eliberați.

Să nu te mândrești cu ridicarea ta
Că-n locul tău Domnul poate ridica
Pe unul mai bun și mai smerit
Cu suflet bun și liniștit.

Dacă Domnul te-a ridicat la loc de cinste
Nu lăsa inimile celor din jur să fie triste,
Cu tot ce a pus Domnul în tine
Onorează-L până ce El vine.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/321536/cu-o-treapta-mai-sus