1. Când umbrele lumii mă înconjoară,
Tu ești lumina ce nu se stinge;
Brațele Tale mă ridică și mă ține,
Inima mea se umple de pace;
Și glasul ei cântă recunoștință,
Pentru dragostea Ta ce nu se termină.

R: Dragostea Ta nu cunoaște sfârșit,
Chiar și durerea mea se transformă în cântare;
Inima mea se odihnește la aripile Tale,
Sub atingerea Ta, totul renaște.
Lumina Ta mă poartă mereu,
Și sufletul meu Te laudă fără sfârșit.

2. Răni ascunse devin izvoare de bucurie,
Sub mângâierea Ta plină de har;
Fiecare lacrimă devine rugăciune,
Pașii mei urmează cărările Tale;
Inima mea găsește alinare,
Și sufletul meu cântă a mulțumire.

3. Când vânturile vieții mă învăluie,
Tu mă ridici cu blândețe deplină;
Inima mea se înalță spre Tine,
Și cântă în tăcere a credință;
Sub protecția Ta găsesc curaj,
Și pașii mei nu se abat niciodată.

4. Căci Tu ești izvorul ce nu seacă,
Iubirea Ta renaște chiar ce era pierdut;
Fiecare clipă în Tine e dar,
Sub atingerea Ta totul prinde viață;
Inima mea se umple de bucurie,
Și cântarea ei devine veșnică.

5. Doamne, fă ca inima mea să rămână,
Sub dragostea Ta nemărginită și blândă;
Să nu se teamă de furtuni și umbre,
Ci să se odihnească în Tine mereu;
Căci Tu ești adăpost și izvor de viață,
Și sufletul meu Te laudă neîncetat.