Nu e mare cel ce-și strigă, slujba sa peste hotare,
Mare-i Domnul, dar și omul, care stă în ascultare.

Nu e mare cel ce-și face, nume mari prin adunări,
Mare-i omul care plânge, înălțând plângând cântări.

Nu e mare cel ce duce, vestea căutând onoare,
Mare-i omul ce slujește, ce-i de sine-n dezbrăcare.

Domnul nu privește slava, prețuită de pământ,
Ci la inima smerită, care bate luminând.

Nu e mare cel ce strânge, oameni când se roagă tare,
Mare este ruga care, ea coboară cercetare.

Domnul vede ce ascunde, omu-n taină pe pământ,
El privește mult mai tare la smerenia din gând.

Să nu căutăm o slavă, auzită peste mări,
Să rămânem mici în Domnul, să cântăm sfinte cântări.

Să iubim neprihănirea, nu un loc de cinste sus,
Căci în locul cel de cinste, stă doar Mirele Isus.

Să nu tragem pruncii noștri, pe un drum de înălțare,
Fala este drumul morții, este el înspre pierzare.

Să îi punem l-adăpostul, unde mici doar pot a fi,
Chiar de-i calea mai îngustă, ei în ceruri vor sfârși.

Vine ziua când Stăpânul, cu o dreaptă judecată,
Nu-l va și pe cel ce-i mare, de pe-o cale ce e lată.

Îl va ști pe cel ce-n lume, nume mare n-ar avea,
El e scris în cartea vieții, cu Isus se v-a-nălța.
Amin