Orice oftare grea, cândva se va sfârși,
Și orice ran-ascunsă, în cer se va topi,
Nici lacrimi n-or mai curge, pe chipul întristat,
Căci Domnul șterge plânsul, din ochiul cel curat.

Durerea cea adâncă, atunci va dispărea,
Iar noaptea suferinței, lumină va avea,
Cei ce-au purtat povara, cu dor de Dumnezeu,
Vor sta cu bucurie, în slava Lui mereu.

Acolo nu-i nici teamă, nici umbră de suspin,
Ci pacea fără margini, și cântecul divin,
Iar inimile noastre, în veci s-or bucura,
Căci glasuri de mărire, în cer vor răsuna.

Acolo nici-o umbră, vre-o dată n-ar intra,
Nici moartea, nici durerea, nu vor mai apăsa,
Doar pacea fără margini, și harul minunat,
Vor umple veșnicia, cu cântec necurmat.

Căci nunta așteptată, atunci va începea,
Iar masa pregătită, nuntașii va chema,
Cu sfinții împreună, în slavă noi vom fi,
Iar dragostea eternă, vre-o dat nu va sfârși.

O masă fără capăt, întinsă va fi sus,
Cu cei răscumpărați, cu jertfa lui Isus,
Și-n veșnica lumină, în coruri vom cânta,
Mărire Celui care, El viața își dădea.

Trăirea cea cu lacrimi, prin locul trecător,
Va îmbrăca odată, pământ strălucitor,
Și fruntea lor smerită, cununa va purta,
Iar Domnul veșniciei, în slavă-i va chema.

Atunci se va deschide, cetatea de cristal,
Iar slava Lui va umple, un cer ce-i triumfal,
Iar glasurile sfinte, cântări bor înălța,
Pe Cel ce îi salvase, atunci vor lăuda.
Amin