Să ne cercetăm azi viața,
Noi simțim ce-a suferit? ,
Domnul mântuirii noastre,
Când pe cruce-a fost zdrobit.

Ale Sale răni sunt astăzi,
O lumină pe pământ,
Oare urma ce-am lăsat-o,
Este ca a Celui sfânt? .

Dacă El a dus povara,
Și batjocura-n tăceri,
Noi de ce fugim de cruce,
Și de drumul cu dureri.

El a dat iertare lumii,
Chiar când spinii l-au rănit,
Cel ce nouă ne greșește,
E de noi oare iubit?

Să privim la jertfa sfântă,
Când pe Golgota s-a dat,
Și-n lumina ei curată
Să trăim cu-adevărat.

Să iubim cum El iubește,
Să iertăm cu ne-a iertat,
Căci doar cel ce poartă crucea,
Va fi-n ceruri înălțat.

Să-i iubim și pe aceia,
Care ne-au lovit cândva,
Căci așa ne-a dat o pildă,
Jertfa de pe Golgota.

Și când drumul ni se pare,
Mult prea greu și plin de spini,
Să ne-aducem toți aminte,
Că suntem doar pelerini.

Căci prin rana Lui deschisă,
Viață nouă am primit,
Iar prin moartea Lui pe cruce,
Cerul ni s-a dăruit.

De vom sta în ascultare,
Și cu pasul doar curat,
Vom purta în viața noastră,
Chipul Lui adevărat.

Și când ziua va fi-aproape,
Când pământul va tăcea,
Cei ce-au mers pe urma crucii,
Fața Lui o vor vedea.

Se vor înălța acasă,
Cei ce haina au păstrat,
Fără pată, ca mireasa,
Demnă de un Împărat.
Amin