Pe drumul greu al crucii
Autor: Diana14
Album: Suferința lui Isus (de Paști)
Categorie: Diverse
Pe drumul greu al crucii, sub cer întunecat,
Pășea încet un Rege, de oameni lepădat.
Cu spini pe fruntea sfântă, cu trupul sfâșiat,
Purta-n tăcere vina, și-a lumii greu păcat.
Sub lemnul greu al crucii, pășea chinuitor,
Iar pasul pe Golgota era tremurător.
Batjocuri și ocară, mulțimea arunca,
Privirea Lui iertare privind în sus cerea.
Străpunsă i-a fost mâna pe cruce ce-ntindea,
Pe lemnul ei, iubirea, în chinuri se năștea.
Iar sângele din trupul, ce-a fost adânc zdrobit,
Scria pe veci iertarea, celui nemântuit.
Când cerul s-a închis și Domnul a strigat,
Pentru o clipă moartea, pământu-a-nfiorat.
Dar jertfa de pe cruce n-a fost sfârșit de drum,
În rana Lui speranța, năștea pentru acum.
Căci dragostea Lui sfântă, și moarte-a biruit,
În zori de înviere, mormântu-a fost golit.
Iar cel ce vine astăzi cu inima smerită,
Găsește-n jertfa crucii, o viață nesfârșită.
De-aceia azi creștine, privește la calvar,
Acolo unde harul, s-a revărsat în dar.
Căci Domnul din iubire, pe cruce s-a jertfit,
Ca omul prin credință să fie mântuit.
Atunci când va deschide, al veșniciei prag,
Vom sta în fața Celui, ce ne-a iubit cu drag.
Iar când va bate ceasul, și drumul se va frânge,
Nu crucea va mai plânge, ci cerul ne va strânge.
Căci Cel ce a murit, pe lemnul greu e Sfânt,
Ne va chema acasă, ce-i dincolo 'de mormânt.
În slava fără margini, cu sfinții vom cânta,
Căci cerul suferință, nu poate avea avea.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/321459/pe-drumul-greu-al-crucii