Când pașii mei se frâng sub soare,
Tu îmi șoptești că singur nu-s,
Nădeǰdea-n inimă-mi răsare,
Mi-e ajutor trimis de sus.

Când fruntea-mi cade obosită,
Mi-e pacea Ta izvor curat,
Un râu din Tine ce revarsă,
Care nu seacă niciodat.

Din praful slăbiciunii mele,
Mă-nalță harul Tău divin,
Prezența Ta mi-aduce viață,
De dragoste mă face plin.

Când plânsu-i parcă fără capăt,
Aprinzi o stea în noaptea grea,
Ce luminează doar cărarea,
Care sfârșește-n slava Ta.

Slăbănogiți când sunt genunchii,
Tu aripi sfinte-mi dăruiești,
Îmi dai avânt spre Țara sfântă,
Ce-i doar a Ta, căci mare ești.

Dar și-n tăcerea grea din noapte,
Mi-e primăvară glasul Tău,
Doar lângă Tine sunt sub soare,
Părinte Tu, al Tău fiu eu.

Când pieptul strâns îmi de teamă,
Tu cu blândețe îl atingi,
S-ajung să port cununa vieții,
Azi lacrimile mi le strângi.

Tu-aprinzi și doru-n mine tare,
Ridici povara cea mai grea,
Când eu slăbesc în alergare,
Purtat sunt doar de mâna Ta.

Când valurile urlă tare,
Eu doar în Tine am găsit,
O călăuză-n larg de mare,
Către un țărm ce-i liniștit.

Când inima îmi este frântă,
Tu mângâiere-i pregătești,
Căci inimii îi ești Isuse,
Un Împărat, Stăpân îi ești.
Amin