Din zorii zilei eu te chem, Izvor al veșniciei,
S-aduci peste pamântu-ntreg, fiorul bucuriei,
Se pleacă munți-n rugăciuni, sub pașii slavei Tale,
Și florile-nfloresc minuni, cu rădăcini în vale.

În palma Ta stă odihnit, un plâns dar și suspinul,
Ce a cuprins acest pământ, dar Tu îi ești alinul,
Când urlă iar al mării val, te strig să vii îndată,
Ca marea în adânc s-o pui, iubire neschimbată.

Peste pământ și codri vii, ți-e pacea revărsată,
Din răsărit până-n apus, ți-e slava arătată,
Răsare adevărul Tău, ca soarele dreptății,
Ridică ziduri căci Tu ești, Isus... un scut cetății.

Tu drumul stelelor le știi, ce strălucesc în noapte,
Te rog în ea și Tu rămâi, ca să ne fii aproape,
Tu caută din înălțimi, să vezi lacrimi vărsate,
Revarsă peste-acest pământ, un râu de bunătate.

Din pace fă un viu străjer, și liniștea coboară,
Deșteaptă inimi care dorm, și făle-o primăvară,
Pe cel sărac să îl ridici, din praful de țărână,
Să cânte râuri dar și munți, atinși de sfânta-ți mână.

Din uscăciune faci grădini, din plâns faci o cântare,
Aprinde candela Isus, atinge cu-ndurare,
Pământul este obosit, cu brațele-obosite,
Întâmpină- cu mila Ta, doar Tu-i poți fi Părinte.

Suspină sub povara grea, fă armele să tacă,
Ca să vorbească pacea Ta, ogorul să îți placă,
Trimite ploaia Ta de har, în inimi să-ncolțească,
Iubirea dar și-un foc de dor, mereu para să crească.

Ascultă strigătul ce-i stins, de vremi ce trec prin vale,
Întoarce pașii pe pământ, ce merg înspre pierzare,
Și fața lumii să-noiești, să fio e lumină,
Ce luminează calea Ta, spre Țara cea divină.
Amin