De pâinea ce Doamne (Mulțumire)
Autor: Ilie Belciu
Album: Dragostea, podoaba sfanta
Categorie: Mulțumire
1. De pâinea ce Doamne, Tu zilnic ne-o dai
Și pentru izvorul de apă curat,
Din toată ființa noi Îți mulțumim,
Căci Doamne, ne dai cât noi n-am meritat.

R: Eu nu pot, o Doamne, să spun în cuvinte
Ce multă-ndurare la Tine găsesc;
De tot ce-n lume în dar Tu mi-ai dat,
O, Sfinte Tată, eu Îți mulțumesc!

2. Și pentru a soarelui raze-aurii,
Și ploaia ce Doamne, la timp o primim,
Și pentru răcoarea din zorii de zi,
Doar Ție, Părinte, noi Îți mulțumim!

3. Și pentru părinții ce Doamne ne-ai dat,
Dorim astăzi Ție să Îți mulțumim,
Căci pașii spre Tine ei ne-au îndreptat,
Pe urmele Tale cu drag să pășim...

4. Primește-ne Doamne al laudei prinos,
Căci Numele Tău vrem să fie lăudat,
Cu tot ce avem vrem să-Ți fim de folos
Căci de la pierzare doar Tu ne-ai salvat!

C: Eu nu pot, o Doamne, să spun în cuvinte
Ce multă-ndurare la Tine găsesc;
De tot ce-n lume în dar Tu mi-ai dat,
O, Sfinte Tată, eu Îți mulțumesc!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/321413/de-painea-ce-doamne-multumire