A tot bătut în poartă vântul crud
Cu stropi de primăvară timpurie;
Mi se uscau pe sârme, amintiri
Din viața mea trecută, pământie...

A tot urcat spre cer, cu aripi de foc
Vulturul cel pleșuv, bătrân de vreme;
Îmi tresăltau în suflet, fără loc
A neîmplinirilor, uitate semne!


A tot mocnit pe-altarul de granit
Un rug aprins, din vremi îndepărtate;
Îmi număram, păcatele pe-un "Zid"
De har, de adevăr și de dreptate!

A tot rămas în cugetu-mi, un Rug
Un legământ de har, stropit de sânge;
Îmi căutam prin viață chipul blând
AL Celui de pe cruce, care plânge!


Biruințele lui David