Spre viața fără sfârșit
Autor: Florența Sărmășan
Album: Pe calea dreaptă, voi pleca!
Categorie: Incurajare
Spre viața fără sfârșit


Este clar mesajul sfânt
Domnul Isus, ne iubește,
Cât vom fi pe acest pământ
El, pe toți ne ocrotește.

Știe a noastre nevoi,
Ne cunoaște foarte bine
Căci mereu, este cu noi
Pe-a Sale brațe, ne ține.

Cu iubire El ne cheamă
Spre viață, spre cerul sfânt,
Vine timpul și-om da seamă
La tot, de pe acest pământ.

Faptele noastre-or vorbi,
Când vom fi la judecată,
Căința, ne-a izbăvi
Căci Domnul, toate le iartă.

Să trăim în curăție
Credincioși, mereu să fim
Iar frumoasa Împărăție
Din cer, o s-o stăpânim

Prin multe aici, vom trece
Pe acest pământ pribeag,
Și multe se vor petrece
Însă Domnul nostru drag

Ne conduce, cu iubire
Duhul cel sfânt ne veghează,
Ne îndeamnă spre fericire
De ce-i rău, ne protejează,

Azi mesajul lui Hristos
Este, să ne pocăim,
Să facem tot cu folos
Doar pe El, să Îl slujim.

Să n-avem alți dumnezei
Ce la moarte, ne vor duce
Să ne îndepărtăm de ei
Domnul nostru, ne conduce

Spre viața, fără sfârșit
Lângă Tronul Său ceresc
Lângă El, ce s-a jertfit
Fiul cel dumnezeiesc.

Amin

Câmpia Turzii, 23 martie 2026
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/321363/spre-viata-fara-sfarsit