Dumnezeu va face dreptate curând!

                                             Luca 18:1-8

    „Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, și să nu se lase.

       El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina.

        În cetatea aceea era și o văduvă, care venea des la el, și-i zicea: «Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu. »

         Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, și-a zis: «Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez,

            totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul. »

            Domnul a adăugat: «Auziți ce zice judecătorul nedrept?

          Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, cari strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?

            Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ? “

            În pilda aceasta Domnul Isus relatează situația unei femei văduve care aduce cauza ei înaintea unui unui judecător, caracterizat ca fiind nedrept; pentru el văduva este o străină incomodă, o femeie care îl necăjește cu insistențele sale, un „număr” de dosar prăfuit și nimic mai mult. În relația noastră cu Dumnezeu, noi nu suntem „văduva”, ci suntem „mireasa”, aleasă, scumpă și iubită de Fiul. Suntem, prin harul Tatălui ceresc, copiii Săi, o familie numeroasă câștigată la Altarul din Golgota, suntem frați și surori în Domnul Isus Cristos.

            Dacă văduva din pildă nu avea altă soluție decât să-l tot „necăjească” pe judecător cu insistența ei până îi va face dreptate, noi ca mireasă, nu avem nevoie să facem vreun fel de presiuni pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile, să ne vină în ajutor și să ne facă dreptate.

          Dumnezeu nu este un judecător nedrept, nici nu este prea ocupat cu „treburile” Universului ca să nu Se poată ocupa și de un suflet care-și caută dreptatea, de un micuț credincios care strigă către El.

            Prin urmare, prieten drag, te încurajez: îndrăznește să îți imaginezi pe Dumnezeu, Tatăl care te ascultă și îți vorbește ori de câte ori te oprești din alergarea de fiecare zi ca să îți verși inima înaintea Lui. El este Dumnezeu, Tatăl ceresc, care știe exact unde suntem și ce dureri avem în sufletul nostru.

            El ne însoțește cu bunătate clipă de clipă, ne cunoaște starea, neputințele, chiar și dorințele, știe unde ne aflăm și fizic și spiritual.

            Domnul Dumnezeu ne aude strigătul și rugăciunile noastre și El ne face dreptate la vremea potrivită, chiar dacă mai zăbovește, să nu deznădăjduim, pentru că El lucrează cu multă răbdare, în mod desăvârșit.

            „Dumnezeu este ajutorul care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmul 46:1). El este Dumnezeul care ne însoțește pe calea credinței. Adesea nu vedem lucrul acesta, nu ne dăm seama și nu-L recunoaștem pe Cel care ne este aproape și ne ajută în greul vieții. Dar El este acolo unde ne aflăm fiecare în problemele noastre, în greutățile noastre, în întristări, dar și în bucuriile noastre.

            Domnul Dumnezeu veghează ca o mamă iubitoare care-și înalță fața peste odrasla ei, este mereu prezent în viețile noastre, cu condiția să rămânem și noi lângă El.

          Poți foarte ușor să recunoști lucrarea Lui, prin fapta bună pe care o primești de la cineva mai apropiat sau mai îndepărtat, prin măreția unui răsărit de soare, printr-un cuvânt bun sau o mângâiere pe care o primești atunci când ești greu încercat.

            Prieten drag, ai simțit prezența Domnului în viața ta? Dacă da, nu mai sta în îndoielile tale, nu te mai împovăra cu ele. Tu nu ești un „candidat” la lipsa de siguranță, la eșec, în viață și nu ești nici un „client” al nefericirii. Tu ești creat ca un giuvaier de mare preț în mâna Creatorului, ca să fii fericit lângă Domnul tău.

            De aceea te poți încrede în Dumnezeu din tot sufletul tău și din toată inima ta. El ți-a arătat dragostea la Golgota, unde L-a adus ca jertfă în locul tău pe Isus Cristos, Singurul Său Fiu pe care Îl iubește.

            Arată-ți și tu dragostea față de El, încrede-te în Domnul și în făgăduințele Sale, dă-I Lui îndoielile, neputințele, deznădejdile tale și El îți va da pace și liniște sufletului tău.

            Poate vei zice că nu-i ușor să te încrezi în Dumnezeul pe care nu-L vezi, dar să știi că nu e nici atât de greu încât să nu-L poți recunoaște în toate căile tale.

            Domnul Isus ne dă pilda văduvei care era nedreptățită de pârâșul ei, arătându-ne în același timp faptul că oamenii cu greu îți fac dreptate, dar la Dumnezeu găsești întotdeauna alinare pentru suflet, dreptate și mântuire.

          Domnul Isus ne învață că trebuie să ne rugăm neîncetat și să nu ne pierdem nădejdea chiar dacă pe moment nu vedem izbăvirea, fiindcă Dumnezeu va face dreptate celor ce strigă către El, spre deosebire de omul căruia nu-i pasă de necazurile noastre.

          Printr-o întrebare pe care ne-o adresează în versetul 7 Mântuitorul ne asigură de faptul că Dumnezeu, Tatăl, va face dreptate celor nedreptățiți, chiar dacă uneori pare că „întârzie” cu răspunsul: „Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?”

         Răspunsul este foarte clar: Dumnezeu nu este ca omul, căruia nu-i pasă de nenorocirea aproapelui său; Dumnezeu este sfânt, plin de milă și îndurător, de aceea zice Domnul în versetul următor: „Vă spun că le va face dreptate în curând.

            Nu înseamnă că Dumnezeu nu cunoaște problemele noastre înainte ca să le aducem înaintea Sa în rugăciune, uneori intervine la „urgențe” și răspunde chiar în timpul rugăciunii. Când Daniel se ruga pentru poporul său robit în Babilon, îngerul Gabriel a venit cu răspunsul lui Dumnezeu chiar în timpul rugăciunii: „Când ai început tu să te rogi, a ieșit cuvântul și eu vin să ți-l vestesc, căci tu ești prea iubit și scump” (Daniel 9:23).

            În continuarea pildei relatate, Mântuitorul adresează o altă întrebare, care sugerează într-un fel „îngrijorarea” Sa cu privire la starea din vremea din urmă a Bisericii: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ? “

         Cuvintele acestea nu sunt rostite la voia întâmplării și ele sunt lăsate pe paginile Sfintelor Scripturi ca un avertisment, ca un semnal de alarmă. Domnul știa că în zilele din urmă oamenii își vor pierde „busola” adevăratei credințe și vor deveni lumești.

          2 Timotei 3:4-5: „Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțămitori, fără evlavie, având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.”