Citind Scriptura, din a ei cuvinte
Am învățat o taină minunată:
Căci omul vrea minţind să se alinte
Zicând că are viaţa-nentinată.

Nu-i nimeni bun, curat şi fără pată,
Niciunul nu-i curat fără de vină,
Toţi au de rău conştiinţa întinată
Şi sunt lipsiţi de slava cea divină.

În omul drept, creaţia divină,
Cel rău a pus sămânţa lui stricată;
Şi cel ce cândva strălucea-n lumină
A devenit fiinţă-ntunecată.

Noi nu suntem nimic, decât ţărână,
Când Dumnezeu ne lasă-n libertate...
Căci suntem tari când stăm cu El de mână
Şi când urmăm smeriţi a Lui Dreptate.

Fără de Dumnezeu, suntem ca pleava
Căci dumnezei străini ne guvernează,
În noi domneşte ura şi gâlceava
Când Duhul Sfânt din noi se-ndepărtează.

Dar când e pus în noi la loc de frunte
Al adevărului simbol, seninătatea,
Când şi în lucruri ce se par mărunte
Lăsăm să hotărască doar dreptatea,

Atunci spre noi se va deschide cerul
Cu revărsări de bincuvântare,
Vom desluşi divinele mistere
A Harului măreț, fără hotare...

Vom şti căci doar prin har avem intrare
Pe poarta ce ne duce-n biruinţă,
Căci noi trăim prin marea îndurare
Ce-am dobândit-o cândva prin credință.