Mă lupt să tac, să rabd și să iubesc
Când fiara mă amenință cu ai ei colți,
Să iert deplin când cei din jur lovesc
Barbar, cu sete, a sufletului porți.

Mă lupt să aduc acasă rătăciți
Ce încă sufletu-și hrănesc cu grele patimi,
Fiind desculți, flămânzi și zdrențuiți,
Dar pentru ei un suflet varsă amare lacrimi.

Mă lupt cu pofte fine ce lesne atrag privirea,
Stârnind curiozități din ce în ce mai mari,
Furând bucăți din suflet și întunecând gândirea,
Prinzându-mă în obezi și lanțuri tot mai tari.

Mă lupt aspru cu trupul, sufletul și duhul,
Să tai în carne vie, așa parcă aș vrea,
Dar totuși cineva îmi întunecă văzduhul,
Iar când să urc spre cer, încep a luneca.

Mă lupt cu multe lacrimi amare de căință
Și mai cerșesc o zi la tronul de îndurare,
Jurând că am să fac curați pași prin credință,
Indiferent de-i cer întunecat sau soare.

Mă lupt statornic, pașii să-i duc pe urma Ta,
Lăsând în urmă, Doamne, doar raze de lumină,
Cu vorba și cu fapta să arăt puterea Ta,
Chemând pe toți, Isuse, la crucea Ta divină.