Sub ocrotirea Lui
Autor: Ilie Belciu
Album: Dorinţe sfinte
Categorie: Incurajare
Eu stau sub ocrotirea Celui Tare,
La umbra aripilor Lui am adăpost,
În El găsesc eu Har şi îndurare,
Fără de El viaţa-i fără rost.

Nu sunt scutit de rău şi de durere,
Nici de ispita ce m-ar pune la pământ,
Dar Tatăl meu din cer îmi dă putere -
Eu sunt lovit, dar niciodată-nfrânt.

Sub Cruce eu îmi fac ucenicia,
Aici am învăţat deplin răbdarea,
Prin El am înţeles ce-i veşnicia
Ce fără El ar însemna pierzarea.

Întâia oară am simţit căldura
Ce îţi aduce-n suflet nouă viaţă,
Când am primit cu drag învăţătura
Ce-mi este-n lume singura povaţă.

Ce bine e să fii cu El de mână
Când semenii te-nfruntă cu ocară,
Să-ţi fie voia Lui şi-atunci stăpână
Ştiind că El îţi poartă-a ta povară.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/320990/sub-ocrotirea-lui