Frica

Am pus, Doamne, nădejdea în mine,
Să mă scap de a fricii robie,
Am pus-o, dar nu am pus-o bine,
Lăsând frica în a minții colivie.

Greșit-am, Doamne, locul,
Lăsând minții nădejdea mea,
Ca să-și facă după a ei voință jocul,
Urmând uneori calea cea rea.

În minte se adună în neștire
Mândrii și slave deșarte,
Când mintea este în rătăcire
Și de inimă ea este departe.

Doamne, ajută, spre al inimii lăcaș
Nădejdea din minte a o îndrepta,
Să scap de al fricii jug uriaș,
Să rămân mereu sub paza Ta.

Nădejdea este iubire și trăire,
Pe care numai inima o poate
Găzdui cu rugăciune și cinstire,
Către Cel ce le-a rânduit pe toate.

Când nădejdea în inimi își ia locul
Ea devine rugăciune și trăire,
Frica își termină în grabă jocul,
Topită, Doamne, de divina Ta iubire.
3.06. 2019