Ninge-un colind…

Alexandrina Tulics, Album Destine

Păsările plâng lacrimi de gheață,
Iarna a revenit, primăvara să fure,
vântul suflă turbat,
lemnele se bat în pădure,
copacii vor puterea securii,
omoară totul în jur,
și rugul plin în vară cu mure,
după care suspin.
Popoarele gem, plâng de foame,
copii se nasc tot mai puțini;
undeva,
copacii cresc în mijlocul bisericilor,
plângând, rugându-se,
așa cum au văzut la bătrânii creștini.
Armele sunt hrană urii,
chimvalele sunt transformate în săbii,
se-omoară popoarele între ele,
rugile, visele bune se îmbarcă-n corăbii.
Ninge-un colind,
cu flori albe,
la geamul unde-L aștept,
pe Cel care-mi aduce Pâinea și Mustul iertării:
mă rog, ca ploile calde, să se-odihnească,
la mine în piept.