Psalmul 73
Autor: Alin Groza
Album: 10
Categorie: Diverse
Psalmul 73

Da, bun este Dumnezeu cu mine...
Totuși era s-alunec în nenorocire,
Când mă uitam cu jind la cei fără rușine
Și cum debordează toți de fericire.


Într-adevăr că nimic nu-i tulbură,
Și trupul de grăsime li-ncărcat...
N-au dureri, și-n tot timpul ei se bucură
Și au mai mult decât or fi visat.


Li se bulbucă ochii de grăsime,
Totdeauna-s fericiți și averile-și măresc
Râd și vorbesc cu răutate de la-nălțime,
Și-i calcă pe cei ce li se-mpotrivesc.


Degeaba dar, inima mi-am curățit
Și-n nevinovăție mâinile mi le-am spălat,
Căci în fiecare dimineață sunt lovit
Și toți îmi zic că sunt înapoiat.


Zadarnică mi-a fost truda de-a-nțelege,
Până ce-am intrat în Templul Tău cel sfânt
Și-am văzut soarta celor ce n-au Lege
Și surpriza ce-i așteaptă la mormânt.


Da, Tu-i pui într-un loc alunecos...
Și-un mare prăpăd stă în așteptare,
Căci într-o clipită îi întinzi pe jos
Și îi lepezi, ca un vis la deșteptare.


Cât despre mine, nu știu să fi fost
Mai fericit ca în prezența Lui,
De aceea fac din El un loc de adăpost
Ca să povestesc lucrarea Domnului.

~Amin~
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/320788/psalmul-73