Oare cum va fi răpirea?

                                    1 Tesaloniceni 4:13-17

          „Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde.

            Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.

            Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți.

        Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Cristos.

           Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

            Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.”

            Apostolul Pavel începe această învăţătură despre răpirea Bisericii la cer, cu cuvintele acestea: „nu voim, fraților, să fiți în necunoştinţă“, ceea ce înseamnă că nici un credincios nu trebuie să fie lipsit de înțelegerea faptului că Domnul Isus Își va răpi mireasa foarte curând. De aceea credincioșii trebuie să fie pregătiți în orice moment, pentru a se urca în „trenul” care va porni fără întârziere, spre veșnicie.

       Cuvintele acestea scrise de către apostolul Pavel sunt cuvinte de mângâiere și îmbărbătare, de încurajare și sfătuire în practicarea credinței curate, adevărate, cu dăruire de inimă și, nu în ultimul rând, sunt îndemnuri pentru perseverență în așteptarea cu credință a revenirii Domnului nostru pe norii cerului.

            În noaptea din 25 septembrie 2022, am avut un vis în care se făcea că eram acasă Victor împreună cu Ionică, frații mei, și la un moment dat i-am salutat, mi-am luat rămas bun și am plecat spre casă. Trebuia să iau de la ei un sac cu fructe, însă am plecat în grabă și l-am uitat.

            La o mică depărtare m-am oprit undeva să plătesc ceva, o factură, sau cam așa ceva, și în timp ce trebuia să finalizez plata, m-a sunat Victor și mi-a spus că am uitat sacul cu fructe. Am zis: sunt aproape, mă întorc și îl iau, numai să semnez actul și mă întorc.

            Însă, preocupat de ceea ce trebuia să fac, pe loc am uitat din nou că trebuie să mă întorc să iau sacul cu fructe și am plecat spre casă. Am ajuns la un capăt de linie de tramvai și acum mă uitam să văd dacă este vreunul ca să mă urc ca să plec.

            Nu era nici un tramvai în zona în care știam eu că staționau de obicei, dar când m-am uitat mai bine, în stânga mea, în stația de urcare, era un tramvai cu ușile deschise. Ce m-a impresionat era faptul că totul era alb. Peronul și liniile erau albe; nici măcar o mică pată de altă culoare nu era. Chiar și geamurile tramvaiului și interiorul erau albe. Parcă totul era catifea de un alb strălucitor.

            Nu era țipenie de om împrejur și nici în tramvai nu am văzut pe cineva, în dreptul geamurilor, pentru că nu mi s-a dat să-i văd pe cei care pleacă…!

            Am început să alerg ca să mă urc în tramvaiul respectiv, ca să nu plece fără mine, dar parcă mă împiedicam, eram greoi în mișcare, și în momentul în care mai aveam câțiva pași de făcut, brusc s-au închis ușile tramvaiului și a pornit în mare viteză.

            Am zis în sinea mea, dar vorbind cu glas tare: Ce să fac, atâta pot; nu pot să alerg mai mult. Voi aștepta alt tramvai…și m-am trezit.

            Am înțeles că era „tramvaiul” care pleca spre veșnicie, dar Domnul Dumnezeu nu a îngăduit să urc și eu, pentru că mai are ceva de lucru cu mine aici pe pământ și încă nu este vremea să plec…

            În ce privește plata facturii, am înțeles că nu trebuie să datorez nimănui nimic, iar în ceea ce privește sacul cu fructe, am înțeles că nu trebuie să mă preocupe prea mult lucrurile firești; nu trebuie să adun lucruri care pier odată cu întrebuințarea lor, ci să mă preocupe starea mea de sfințenie înaintea lui Dumnezeu.

            Înaintea Lui totul este curat, alb imaculat. Nimic murdar, nimic pătat. Domnul Isus Își va duce în cer Biserica Sa, așa cum ne spune apostolul în Epistola către Efeseni 5:27: „ca să înfățișeze înaintea Tatălui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.”

            Am mai înțeles că, așa va fi plecarea noastră de pe pământ, în ziua hotărâtă de către Domnul Dumnezeu, când ne va urca într-un „tren” alb, imaculat și cu cea mai mare viteză, vom porni spre veșnicie.

       „Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Cristos.

            Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

         Cuvântul Domnului din versetul 17, ne cheamă să ne mângâiem cu această făgăduință care se va împlini foarte curând.

            Prieten drag, cuvintele apostolului Pavel, împreună cu cele descoperite de Domnul în visul meu, ne sunt dăruite de către Dumnezeu Tatăl, spre mângâierea sufletului și spre încurajare în lupta cu sinele, cu firescul din noi și de asemenea, sunt îndemnuri pentru apropierea tot mai mult de Domnul. El vine foarte curând să-Și ia mireasa aleasă, curată imaculată, acasă în veșnicie. Fii gata, pregătit, pentru că nu știi când trâmbița lui Dumnezeu va suna și cei aleși, răscumpărații Lui, vor fi răpiți pe nori, ca să întâmpine pe Domnul slavei.