Învaţă-mă o Doamne mulţumirea,
Aşa cum Tu doreşti s-o vezi în mine,
Să nu-mi fie ştirbită fericirea,
Ce curge din Izvoarele divine.

În zile de-ncercări, în ceasuri grele,
Să-Ţi mulţumesc că simt a Ta Prezenţă,
Să Te sfinţesc ca Domn al vieţii mele,
Venind în faţa Ta cu reverență.

Să-Ţi mulțumesc de aerul ce încă
Îl trag în piept clipită de clipită,
Şi să nu uit izvorul cel din stâncă
Ce-mi stinge setea-n ziua însorită.

Să-Ţi pot azi mulţumi cum se cuvine
Căci pâinea din belşug o am pe masă,
Când alţii mor de foame şi-n ruine,
Îşi caută adăpost căci nu au casă...

Mă umilesc rugându-Te cu teamă
Să-mi dai înţelepciunea Ta curată,
Ca tot ce-mi dăruieşti să iau în seamă
Şi să-Ţi pot mulţumi, o Sfinte Tată!

Aceasta mi-e umila rugăciune
Ca rod al fericirii ce mi-o dai,
Îmi dă puteri din cer şi-nţelepciune
Şi fă din casa mea un colţ de rai.

Un loc de adăpost al mulţumirii,
Unde să crească-n inimi, zi de zi
Şi cântul minunat al fericirii
Pe Tine Tată, a Te proslăvi.