Ai făcut din viața-mi Doamne,
Primăveri, ierni, veri și toamne,
Știu ce este răsăritul,
Dar cunosc și asfințitul,
Știu ce-i teama cea din noapte,
Gustu-amar de nedreptate,
Știu cum este în durere,
Dar cunosc și-o mângâiere,
Ce în biruinți mă duce,
Când mă aflu la răscruce,
Să te laud doar pe Tine,
Când mi-e greu și când mi-e bine.

Ai făcut din mine-o floare,
Ce-i plăcut mirositoare,
Înflorită stau sub soare,
Dar și noaptea când apare,
Harul Tău mă însoțește,
Grija Ta mă ocrotește,
Am mireasmă doar divină,
Căci mereu de Tine-s plină,
Sunt cu lacrimi vii udată,
Să iubesc ca prima dată,
Cum pe cruce-a Ta iubire,
Dăruia o nemurire.

Ai făcut izvor din mine,
Să primesc slove divine,
Glasul lor să dea putere,
Celor slabi, și-o mângâiere,
Căci din Tine se coboară,
Alinare... nu ocară,
Se coboară mângâierea,
Dulce cum este și mierea,
Și pe mine mă-ntărește,
Pasul meu ea îl grăbește,
Să trăiesc vreau clipă mare,
Când te-oi întâlni sub soare.

Ai făcut din mine Doamne,
Rob umil în fața Ta,
La picioarele-ți zdrobite,
Închinat vreau eu a sta,
Doar acolo-ți simt iubirea,
Inima ce mi-a schimbat,
Ca să bată pentru Tine,
Veșnicule Împărat,
Ca să cânte biruința,
Ce va fi la un sfârșit,
Când vei reveni din slavă,
Să zburăm spre infinit.
Amin