Sub loviturile de bice
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Sub loviturile de bice,
Ce răni în urmă au lăsat,
Cu fața plină de lumină,
Să urce Domnul n-a-ncetat.

Sub crucea grea tăcea iubirea,
Căci în tăcere ne-a iubit,
El s-a lăsat de bunăvoie,
Să fie-n cuie răstignit.

Sub pietre grele ce-l răniră,
Privea spre ceruri mijlocind,
Să învățăm ce e iubirea,
Cum ne-a iubit... noi să iubim.

Să învățăm ce-i ascultarea,
Așa cum El a ascultat,
De Dumnezeu și-a Sa poruncă,
Să fie-acest pământ salvat.

Sub judecata cea nedreaptă,
Cereasca milă se năștea,
S-avem în față astăzi urma,
Care sfârșește-n slava Sa.

Cu stropi de sânge-a umezit-o,
S-avem putere doar urcând,
Și-atunci prin vale când ea trece,
Și noi să trecem doar cântând.

Să fim curați... fără de sine,
Așa cum El mereu era,
Căci dealul suferinței Sale,
Cu noi în inimă-l urca.

Iubirea Lui și azi e vie,
Și azi mai luptă pentru noi,
Căci fără El suntem o umbră,
Fără Isus am fi toți goi.

O mare jertfă se văzuse,
Când ceru-n urmă a lăsat,
Când a ales ca să coboare,
Să sufere nevinovat.

Și astăzi suferința-i mare,
Din nou El este răstignit,
De cei ce n-au ales calvarul,
Este scuipat... batjocorit.

Și azi e pus Isus pe cruce,
Și azi El este alungat,
De inimile împietrite,
De glasul Său n-au ascultat.

Și azi trădat este de oameni,
Chiar și de-ai Săi este trădat,
Dar El mai iartă, iară iartă,
Căci este bun cu-adevărat.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/320692/sub-loviturile-de-bice