Cuvântul
Autor: Ilie Belciu
Album: Dorinţe sfinte
Categorie: Nașterea Mântuitorului
La început era Cuvântul
Şi Dumnezeu era cu El,
Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântul
Jertfindu-se ca şi un miel.
Era în Cer o armonie
Legată într-un Nume Sfânt,
Care-a creat tot Universul
În măreție prin Cuvânt.
Dar într-o zi a îndurării
S-a auzit din Cer un cânt,
Ecoul sfânt al bucuriei
Se coborâse pe pământ.
În ziua-aceea minunată,
Cuvântul a venit la noi,
Şi s-a făcut trup printre oameni,
Supus la lipsuri şi nevoi.
Isus a coborât din Ceruri,
Şi într-o iesle s-a născut,
El, Cel ce-a fost şi va rămâne
Cuvântul de la început.
A luat asupra Lui păcatul,
El, Cel ce este pururi Sfânt,
S-a proclamat Domn pe vecie
Rostind cuvintele „Eu Sunt“.
Creştini, fiţi plini de bucurie,
Căci Domn în Cer şi pe Pământ
Este Hristos Mântuitorul
Iar sfat ne este-al Său Cuvânt!
Și când furtunile ne-ncearcă
Noi Lui Îi cerem ajutor,
Căci prin Cuvânt El ne promite:
“În Lume vă voi fi Păstor.”
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/320690/cuvantul