Ce sunt Doamne fără Tine,
Ce aș fi de nu ai fi,
Când în noapte este noapte,
Când departe este-o zi.

Ce aș fi fără de mila,
Ce-o coboară harul Tău,
La răscrucile din viață,
Când ajunge pasul meu.

Ce aș fi când iar pustia,
Se arată-n fața mea,
De n-ai fi izvor de ape,
Eu din ce m-aș adăpa.

De nu ai lăsa cuvântul,
Eu din ce oare-aș hrăni,
Sufletu-mi flămând pe cale,
Când pe ea ar obosi.

Ce aș fi făr' răsăritul,
Ce-l răsari în zorii vii,
Ca să nu mă treacă viața,
Prin suspinul din pustii.

Ca să văd doar urma care,
O lăsai tu suferind,
Sub păcatul greu când dealul,
L-ai urcat Tu suspinând.

Ce aș fi fără de ploaie,
Fără vânt eu ce aș fi,
De n-ar scutura țărâna,
Ce mă duce a pieri.

Cu o haină doar pătată,
Doar aș coborât mereu,
Amăgit de rătăcire,
Unde domn nu-i Dumnezeu.

Fără Tine nici-o umbră,
N-aș putea eu deveni,
Doar cu Tine este viață,
Viața ce nu va sfârși.

Fără Tine bucuria,
Stă-n locașul ei de sus,
Dar si pacea căci prin viață,
Toate-n mână Ta-s Isus.
Amin