Inima îți aparține
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Inima îți aparține,
Fără Tine nu pot fi,
Făra Tine nu e viață,
Făra Tine aș muri.

Dragostea mi-e-nflacarată,
Focul ei Tu l-ai aprins,
Nici de vânturi, nici de ape,
Nu poate să fie stins.

N-aș putea privi spre zare,
De lumina nu mi-ai da,
În al nopții prăbușire,
Eu în moartea aș intra.

Somnul ei mi-ar fi odihna,
Eu în care-oi suferi,
Nu pe străzile de aur,
Ci prin văi doar voi păși.

N-aș putea în alergare,
Ca să trec de timpul greu,
Fără harul ce e mare,
Fără Tine Dumnezeu.

Glasul meu nu s-ar aude,
De putere nu i-ai da,
Nici în cea mai grea-ncercare,
Ție n-aș pute-a-ți cânta.

Despărțit aș fi de Tine,
Norii de n-ai despărți,
Cât de minunată-i calea,
Doar cu Tine zi de zi.

Mă înviorezi Isuse,
Chiar și-atunci când trist eu sunt,
Doar la Tine bucurie,
Pot găsi eu pe pământ.

Vreau cu Tine să îmi fie,
Drumul vieții zi de zi,
Ca să pot în orice clipă,
Domnul meu, a propăși.

Și a mea asemănare,
Doar cu Tine vreau a-mi fi,
Să am parte de-ndurarea,
Care mă va mântui.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/320668/inima-iti-apartine