Când mă-ndepărtez de Tine,
Inima îmi sângerează,
Plănge în adânci suspine,
Gândul ei nu mai visează.

Soarele stă după munții,
Care-s parcă nemișcați,
Ziua-n noapte se ascunde,
Zorii sunt îndepărtați.

Când mă-ndepărtez de harul,
Revărsat asupra mea,
Golu-n piept devine mare,
Nu se poate măsura.

Viața mea spre moarte merge,
Când pe urma Ta nu sunt,
Pe alăturea de cale,
Rob nu-ți sunt eu pe pământ.

Când mă-ndepărtez de Tine,
Cu o teamă mă cuprinde,
Și pământul cu-al său geamăt,
Ce-adâncului mă vinde.

Se ascunde chiar și roua,
Eu pustiului îi cânt,
Cântecul ce-i plin de jale,
Ca și vuietul de vânt.

Când mă-ndepărtez de Tine,
Strigătul îmi este stins,
Căci străini-mi fură pacea,
Sunt de șoapte reci învins.

Fară Tine nu-i putere,
Fără Tine nu-i alin,
Fără Tine e durere,
Fară Tine... e suspin.

Când departe sunt de Tine,
Suferința-i casa mea,
Fară Tine nu-i salvare,
Este doar în mâna Ta.

Cand nu sunt cu Tine Doamne,
Sufletul mi-e scufundat,
În pierzare catre moartea,
Ce se luptă ne-ncetat.

Când eu sunt în depărtare,
Norii grei, întinși stau reci,
Raza soarelui se-ascunde,
Stropii cei de rouă-s seci.

Unde Tu nu ești... nu-i viață,
Căci suflare doar Tu dai,
Tu ești calea, Tu ești poarta,
Care duce către Rai.
Amin