Las ca ploaia să mă ude, sub ea aripile-ntind,
Zbor sub nori și stropi de ploaie, vreau iubirea să ating,
Al ei rece mă pătrunde, dar să stingă n-ar putea,
Focul dragostei fierbinte, ce-a cuprins ființa mea.

Las ca vântul să mă bată, ca să scuture ce-i rău,
Să am haina fără pată, Mirele e Domnul meu,
Nu-i spun vântului să tacă, doar de glasul blând ascult,
Chiar de urletu-i e mare, nu poate face mai mult.

Las și lacrima să curgă, ca să las povara grea,
Las și valul ca să vină, eu sub el doar voi tăcea,
Voi rămâne în picioare, căci pe stâncă m-a zidit,
Mâna ce a stat pe cruce, viață ea mi-a dăruit.

Las și greul suferinței, să cioplească vasul meu,
Ca să fie după voia, ce o are Dumnezeu,
Chiar de vremea ei e lungă, eu în ea doar voi cânta,
Lauda pentru-Mpăratul, ce-a salvat ființa mea.

Las și noaptea ca să vină, ea mă-nvață să privesc,
Spre un răsărit de soare, spre liman Dumnezeiesc,
Mă învață cum pe cale, eu statornic să rămân,
Trecătoarea ei e-n grabă, veșnic... e doar locul sfânt.

Las în față ca să vină, tot ce-n cer îmi este scris,
Dumnezeu este cu mine, , , nu te teme", El mi-a zis,
Cred a Sa făgăduința, El pe nume m-a strigat,
Al meu suflet de la moarte, Domnul meu mi l-a salvat.
Amin