Zgomotul de lanțuri frânte-n jurul meu s-a auzit,
Când pe drumul vieții mele, pe Isus l-am întâlnit.

Ale mele răni ascunse, cu balsam le-a vindecat,
Ca să simt eliberarea, aripi sfinte-n dar mi-a dat.

A suflat în mine viață, din mormântu-adânc m-a scos,
Ca să nu mă pierd în viață, ci s-o am doar cu folos.

M-a zidit pe înălțime, cu-adevărul m-a hrănit,
M-a lipit Isus de Sine, să îl simt necontenit.

Strămutat am fost din noapte, harul Său m-a luminat,
Să nu fiu cuprins de moartea, ce răcnește ne-ncetat.

Adăpat sunt de izvoare, care curg din veșnicii,
Așezat sunt azi în rândul, celor care fi-vor vii.

M-a zidit cu adevărul, sus pe stânc-al meu Hristos,
Când furtuna-i mânioasă, eu să nu privesc în jos.

Ca să fiu mult mai aproape, de-al Său har îmbelșugat,
Care dintr-un somn al morții, doar iubind m-a înviat.

Ochii mi-a deschis îndată, Tatăl meu neprihănit,
Să văd calea doar frumoasă, care duce-n infinit.

O lucrare-atât de mare-n dreptul meu El a făcut,
M-a salvat de moartea cruntă, să nu fiu un fiu pierdut.
Amin