Drumul care duce-acasă,
Presărat e cu suspine,
Trece pe adânc de vale,
Este el fără de, , sine".

Prin pustiul fără apă,
E trecut adeseori,
Prin furtuna mânioasă,
Cerul când e plin de nori.

Trece prin ocară lumii,
Cum Hristos trecea cândva,
Când era scuipat de oameni,
Dar tăcut se apleca.

Trece el și prin grădina,
Unde Iuda îl vindea,
Și prin judecăți nedrepte,
Pasul Său cândva trecea.

Trece drumul prin suspine,
Și Isus a suspinat,
Când coroana cea spinoasă,
Pentru noi El a purtat.

Trece prin pustiul aspru,
Prin zăduful arzător,
Dar e drumul care duce-n,
Țara dincolo de nor.

Nu-i pe flori, nici pe petale,
Este sub o cruce grea,
Nu coboară, el doar urcă,
Pe un deal zis... Golgota.

Pe el cântul cel de jale,
Este-adesea auzit,
Cine drumul crucii urcă,
E de oameni prigonit.

Dar la capăt îl așteaptă,
Bucuria cea de sus,
Cu-ale Sale brațe-ntinse,
Îl va-ntâmpina Isus.

Îl va-ntâmpina Mesia,
Răsplătire îi va da,
Pentru toată suferința,
O cunună va purta.

Străzile vor fi de aur,
Primăvară doar va fi,
Cântul doar de biruință,
Sus în cer se v-auzi.

Căci acolo nu-i durere,
Și nici plâns nu va mai fi,
Numai dragostea cea mare-n,
Veșnicie vă domni.
Amin