Lumina ta
Autor: Ilie Belciu
Album: Dorinţe sfinte
Categorie: Slujire
Eşti pus în locul tău cu cinste
Să răspândeşti în jur lumină
Ca sufletele rătăcite
Prin tine la Isus să vină.

Blândeţea ta, pacea, răbdarea,
Iubirea sfântă şi curată
Să-ndrume suflete pierdute
La calea cea adevărată.

Trăim azi marea bătălie
Ce se dă-n suflete sărmane.
Sunt mulţi căzuţi fără speranţă,
Sub a păcatelor mormane.

E noapte neagră, multe inimi
Prin beznă merg înspre pierzare...
Nu pierde vremea! Spune lumii
Despre Cetatea de salvare.

Nu te purta cu cel de-aproape
În chip nepăsător şi rece,
Căci s-ar putea în orice clipă
Pe totdeauna ca să plece.

Şi-atunci începe remuşcarea
Pentru momentele pierdute,
Pentru acele ceasuri scumpe
În nepăsare petrecute.

Fă-ţi timp ca să alini suspinul
Acelui ce-i azi lângă tine!
Fii ajutor pentru străinul
Ce-n ceasul greu la poartă-ţi vine.

Ai grijă dar, trăind cu teamă,
Să răspândeşti în jur lumină
Ca să nu dai o dată seamă
La judecata ce-o să vină!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/320630/lumina-ta