Sfințirea și umplerea cu Duhul Sfânt!

                                      Faptele Apostolilor 4:23-31

           „După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii.

            Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu, și au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele!

            Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile, și pentru ce cugetă noroadele lucruri deșerte?

        Împărații pământului s-au răsculat, și domnitorii s-au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.”

            În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt; Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău.

         Și acum, Doamne uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, și întinde-Ți mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”

            După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut cu Duhul Sfânt, și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”

            Cuvântul Sfânt ne cheamă necontenit, zi de zi, ceas de ceas, la pocăință, sfințenie și plinătatea Duhului, pentru că fără sfințenie și fără plinătatea Duhului nu este apropiere reală de Domnul și nu poate fi nici părtășie cu Cel ce este Sfânt, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

            1 Petru 1:15-16 „Ci, după cum Cel ce va chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.”

            Din versetul acesta rezultă faptul că sfințenia nu trebuie etalată și nu trebuie purtată pe străzi ca pe o lozincă, ci ea trebuie trăită, trebuie practicată în viața de zi cu zi.

            Cuvintele acestea nu sunt scrise doar ca niște sfaturi, îndemnuri, ci sunt mai degrabă porunci care trebuie respectate cu sfințenie.

         Sunt două stări fără de care nimeni nu va vedea fața lui Dumnezeu: Starea de sfințenie și plinătatea Duhului.

            În privința aceasta nu trebuie să se înșele nimeni crezând că Domnul face concesii.

            Sfințenia nu trebuie socotită ca un examen de admitere în cer și totuși fără sfințenie, fără curăție de inimă, fără o separare și o delimitare clară față de lumea aceasta păcătoasă, adică fără o viață dedicată în întregime lui Dumnezeu, nimeni nu va vedea fața Domnului. Scriptura este foarte clară în privința aceasta și nu încape nici o formă de interpretare.

            Evrei 12:14 „Urmăriți pacea cu toți și sfințirea fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”

            Apostolul Pavel se adresează în repetate rânduri credincioșilor, spunându-le „sfinți”, sau „preaiubiți sfinți.”

            Ce înseamnă lucrul acesta?

            Înseamnă că trebuie să ne dezbrăcăm de toată firea păcătoasă în care am umblat, mai mult sau mai puțin din voia noastră, și să trăim de acum o viață sfântă înaintea lui Dumnezeu.

         De aceea spune Pavel „Îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.”

            Adică, îmbrăcați-vă în Cristos și cereți umplerea cu Duhul Sfânt.

            Dar se pare că tot mai mult aceste cuvinte: „sfânt”, „sfinți”, ajung să fie cuvinte învechite, pentru că oamenilor le place mai mult libertatea de a trăi după poftele lor, după dorințele lor și nu după standardele lui Dumnezeu.

            În vremea acesta, care este fără nici o îndoială „vremea de pe urmă”, Bisericile se umplu cu creștini lumești, lucru foarte grav, și cineva trebuie să tragă un semnalul de alarmă. Pentru că se vede clar faptul că în loc să se transforme lumea și să se alinieze standardelor lui Dumnezeu, în loc să se dezbrace lumea de tot ce este firesc și să se îmbrace cu duhovnicescul, se transformă Biserica aliniindu-se tot mai mult practicilor lumești, motivându-se adesea faptul că trebuie câștigată lumea, chiar dacă Biserica nu este chemată să schimbe lumea, ci este chemată la sfințenie și plinătate a Duhului.

            Tocmai din acest motiv, noi cerem cu stăruință ca Domnul să lucreze în noi sfințirea și să ne umple cu Duhul Sfânt.

            Umplerea, sau plinătatea Duhului Sfânt, este tot atât de importantă în „economia” mântuirii, ca și sfințirea.

         În Vechiul Testament, umplerea cu Duhul Sfânt era făcută de către Domnul Dumnezeu, pentru o anumită lucrare la care era chemat omul, sau uneori pentru consacrare.

            Avem exemplu de umplere cu Duhul Sfânt în cazul lui Saul, atunci când a fost uns împărat, sau atunci când a fost consacrat ca împărat al lui Israel.

          În 1 Samuel 10:6 Samuel îi spune lui Saul, după ce i-a turnat pe cap mirul împărătesc: „Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, cu proorocii pe care-i vei întâlni la Ghibea, și vei fi prefăcut într-un alt om.”

            De aici învățăm faptul că Duhul Sfânt te preface, Duhul Sfânt te schimbă dintr-un om lumesc, firesc, într-un om duhovnicesc.

         Duhul Sfânt nu vine doar ca o emoție de moment, nici ca o arătare a puterii lui Dumnezeu, ci El vine și se așază ca Domn în inima credinciosului și-i dă putere să biruiască ispita și păcatul, schimbând viața omului, din „temelii”.

            Saul a fost transformat datorită umplerii cu Duhul Sfânt. Dintr-un tânăr care alerga după măgărițe pe dealuri și prin văi, neînsemnat între frații lui, Duhul Sfânt l-a schimbat într-un om nou, slujitor al lui Dumnezeu, chiar dacă mai târziu, din ne veghere, a pierdut oportunitatea de a fi plăcut lui Dumnezeu.

          Domnului, Dumnezeu nu-I pare rău de darurile pe care le dă din belșug credinciosului, numai că omul trebuie să vegheze și să păstreze într-o inimă curată tot ce a primit în dar de la Domnul.

            În Faptele Apostolilor 4:31: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt, și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”

           În versetul acesta se vede clar faptul că în Noul Testament, Domnul Dumnezeu umple credinciosul cu Duhul Sfânt, pentru înțelepciune în vorbire și pentru proslăvirea Numelui Sfânt al lui Isus, Fiul Său.

            Versetele 29-30 „Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala și întinde-Ți mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.”

            După această rugăciune scurtă, făcută cu credință, spune Cuvântul Sfânt, toți cei ce erau în momentul acela împreună, s-au umplut de Duhul Sfânt, care i-a împuternicit să lucreze, nu pentru slava lor, ci pentru slava lui Dumnezeu.