Noi suntem ostaşi înrolați în oştirea
Ce apără-n lume-ntre oameni dreptatea,
Avem călăuză în toate iubirea,
Iar arma de luptă ne e bunătatea.

Drapelul în luptă ne e curăţia,
Stropită cu sânge vărsat de martiri,
Ce-au fost peste veacuri din plin mărturia
Acestei divine, frumoase Iubiri.

Prin jertfă, au dus mai departe credinţa,
Ce noi o păstrăm azi cu teamă şi zel,
Ştiind căci în ea vom avea biruinţa
Prin Jertfa Supremă a Divinului Miel.

Dar sunt vremuri fără destulă veghere,
Când firea vicleană şi eul din noi
Ne-mpinge în luptă şi-adesea ne cere
La rău să răspundem cu rău înapoi.

Când sunt biruit prin iubirea de sine,
Se-aprinde mânia ce-n focul ei face
Să iasă-n iveală tot răul din mine
Ce-alungă din inimă duhul de pace.

Atunci mă-ndepart de focarele urii,
De răul ce vrea în adânc să mă sape,
Mă-ntorc umilit la îndemnul Scripturii
Şi-nvăţ de la capăt iubirea de-aproape.

Privesc umilit mai presus decât mine
Pe cei ce cândva am ajuns să-i urăsc,
Mă lupt să vorbesc despre ei doar de bine
Şi zi după zi tot mai mult să-i iubesc.

Oricât aş căuta printe mii de tratate,
În toată Scriptura eu n-am să găsesc
Cuvântul ce poate să-mi facă dreptate
Când eu pe un frate nu pot să-l iubesc.