Pe drumuri reci și fără soare,
Credeam că merg doar eu, la întâmplare,
Dar pași de har veneau încet, ușor,
Iar dragostea Lui mă striga din zori.

Când am căzut și m-am oprit din mers,
Un cântec blând din cer a șters din stres,
„Nu ești pierdut, Eu sunt cu tine”,
Și inima a prins din nou lumine.

Dragostea Lui m-a urmărit mereu,
Prin noapte, prin ploaie și nor greu,
Ca soarele care răsare senin
Și schimbă durerea în cânt și alin.

Când am fugit pe drumuri depărtate,
Crezând că viața-mi e pierdută-n toate,
El m-a găsit cu brațul deschis
Și mi-a vorbit de harul promis.

Mi-a pus în suflet pace și cântare,
Mi-a presărat speranță pe cărare,
Și din cenușa zilelor pustii
A ridicat lumină-n bucurii.

Acum privesc spre cer cu veselie,
Cu inimă plină de bucurie,
Căci dragostea Lui nu m-a părăsit,
Ci pas cu pas mereu m-a urmărit.

Prin râs și lacrimi, prin orice zi,
El mi-a fost aproape, m-a știut iubi,
Și astăzi cânt cu glas luminos:
Ce mare-i dragostea lui Hristos!

O, har divin, ce m-a găsit,
Când nimeni parcă n-a venit,
Tu mi-ai schimbat al vieții drum
Și mi-ai aprins lumină-n drum.

De-aceea cânt și voi cânta
Cât inima în piept va sta:
Slăvit să fie Dumnezeu,
Că dragostea Lui m-a urmărit mereu!