Doresc Doamne să mă cercetezi
Autor: Miloș Popov
Album: Poezii pentru suflet
Categorie: Diverse
Doresc, Doamne, să mă cercetezi,
Și la inimă Tu să lucrezi.
Înviorează-mi viața toată,
Și șterge-mi vina mea pătată.

Putere nu am, dar mă încred în Tine,
Căci Tu ești Domnul meu ce-ai murit pentru mine.
În veci de veci Tu Domnești,
Sus, pe plaiuri cerești.

Pentru noi Tu lupți întruna,
Ca să dobândim cununa.
Dorești la Tine să venim,
Numai Ție să-Ți slujim.

Ne veghezi neîncetat,
În Cartea Vieții ne-ai însemnat.
Căci mult pe noi ne iubești,
Și de păcat ne izbăvești.

Ne arăți calea către Cerul luminos,
Ne iubești, căci Tu ești Hristos.
Ești Sfânt, fără de păcat,
Domnul nostru minunat.

Dragostea Ta de pe Cruce
În Cer ne va duce.
Jertfa Sfântă de la Calvar
Ne-a adus putere și har.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/320206/doresc-doamne-sa-ma-cercetezi