Când îmi îndrept privirea spre Slava Ta Divină
și îmi aplec urechea la Glasul Tău, Părinte,
fiinţa mi-e străpunsă de-o rază de lumină,
sunt copleşit de Vraja Prezenţei Tale Sfinte.

Mă simt atras de-o Forţă ce vine înspre mine
și simt alinul dulce al Dragostei de Tată...
O, Doamne, câtă pace pot eu găsi în Tine,
comori de fericire şi viaţă-mbelşugată.

Îmi e atât de scumpă Cereasca Părtăşie
ce zilnic ca o hrană bogată Tu mi-o dai,
mă umple Bunătatea ce mi-o arăţi şi mie
ca robului Tău Moise pe muntele Sinai.

Mă-nchin cu umilinţă în praful de țărână
să-Ţi mulţumesc cu lacrimi pentru a Ta răbdare
căci am trădat Iubirea ce mi-a întins o mână,
am neglijat adesea a Ta mare-ndurare.

Eşti Milostiv căci Mila Ta n-are-asemănare,
eu am văzut-o-n ceasul când fost-am jefuit,
când fără de speranţe priveam plângând în zare,
doar Tu, Samaritene, la mine te-ai oprit...

De-ai revărsa în grabă spre noi a Ta furie,
noi am pieri cu toţii din faţa Ta-ntr-o clipă...
Dar mare Ţi-e răbdarea şi-ncet eşti la mânie,
Iubirea Ta cea mare nu se răzbună-n pripă.

Plin de credincioşie, de Har şi bunătate
eşti Tu, Stăpânul lumii a toate Creator,
de veacuri neclintită este a Ta Dreptate
căci celui drept Tu, Doamne, îi eşti ocrotitor.

Tu ierți fărădelegea, păcatul, răzvrătirea,
prin care omenirea se face vinovată,
Tu ne acoperi vina de veacuri cu Iubirea
ce s-a lăsat pe Cruce la moarte condamnată...

Plătind astfel dreptăţii ce cere condamnarea,
Tu Te jertfeşti pe Tine în locul celor răi,
prin moartea Ta dai lumii prin har eliberarea,
din condamnaţi la moarte ne faci Copiii Tăi.

Ce Dragoste măreaţă şi fără de hotare
arăți Tu omenirii, o Doamne, peste veacuri...
Tu laşi în inimi frânte balsam de alinare
şi-n suflete bolnave desăvârşite leacuri.

Mă-ntreb azi ca şi Moise: Cum de un rob netrebnic
găsit-am îndurare în Faţa Ta, Stăpâne?
Căci sunt lipsit de slavă, mă simt aşa nevrednic,
Fără de Tine Doamne, nimic nu-i bun în mine...