Mama
Alexandrina Tulics. Album Destine

referințe-copii


Își șterge lacrima
rămasă
de ieri, sau mai demult,
de când îi plecase copiii de-acasă
și a rămas cu-acei
care lângă ea mai sunt;
săgeți, amintiri prin față îi trec,
copiii sunt mici, apoi mari,
dar strânge la piept,
toate imaginile cu ei,
pe toți și-i adună
în al inimii pieptar:
unele-s plânse, altele vioaie;
zâmbește larg,
apoi fața-i se strânge,
de spate se-ndoaie,
murmură nume de dor sfărâmate,
poate vin azi sau la noapte…
se uită furiș pe ecran:
nu mi-au scris nici azi...
- Ah, zăpada în greu
se-ndoaie pe ram,
vânturi cu vești din depărtări,
de războaie,
curg abundent;
de spate se-ndoaie,
se uită pe geam:
mâine va fi ceață…
Mai ninge?
Lacrimile i-au șters fața,
lăsându-i în urmă:
așteptarea, dulceața,
dorul de-ai ei, scumpii copii,
pe care-i acoperă
în rugi: oriunde ar fi.