Psalmul 59
Autor: Augustin Tecar
Album: Psaltirea în versuri
Categorie: Zidire spirituala
Doamne, scapă-mă de toți vrăjmașii mei
Și izbăvește-mă de potrivnicii cei răi!
Ei stau mereu la pândă ca să-mi ia viața,
Eu în brațul Tău mă-ncredințez dimineața.
Ei urzesc lucruri rele împotriva mea,
Eu mă feresc să păcătuiesc împotriva Ta.
Cu toate-acestea, ei aleargă și se pregătesc,
Scapă-mă Doamne că-n Tine nădăjduiesc!
Ei urlă în fiecare seară ca niște câini,
Dau ocol cetății că sunt stricați și haini,
Din gura lor țâșnește un râu de răutate.
Vino, Doamne, degrabă și fă-mi dreptate!
Oricare le-ar fi puterea, Tu mă vei scăpa,
Îi vei risipi și mă vei izbăvi prin puterea Ta.
Că Dumnezeu în bunătate îmi iese înainte
Și mă călăuzește cu îndemnuri sfinte.
Dumnezeu îmi face împlinită dorința,
Fiindcă la El este puterea și biruința.
El face pe cei răi să pribegească-n pustiu,
Că El e Dumnezeul nostru sfânt și viu.
Cei răi sunt prinși în însăși mândria lor,
Fiindcă-au disprețuit al Domnului popor.
Ei scormonesc numai minciuni și blesteme,
Dar nenorocirea-i pândește înainte de vreme.
Ei vor ști odată că Domnul împărățește,
În cer și pe pământ El face ce voiește.
Eu voi lăuda dimineața bunătatea Lui,
Și seara voi înălța lauda Domnului.
Domnul este turnul de scăpare pentru noi,
Ajutorul care nu lipsește niciodată în nevoi,
Un loc de adăpostire în vreme de necaz.
El ne dă mereu tărie că-i cel mai viteaz.
Amin.
(Marți, 8 septembrie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/320015/psalmul-59