Să spui despre Domnul în vremea de-acum
E cea mai frumosă dorinţă,
Dar mulţi au căzut de-oboseală pe drum
Căci ei au privit cu-uşurinţă...

Ei n-au înţeles că mergând ca să duci
La oameni mesajul fierbinte
Tu plugul de goarne smerit îl apuci
Privind credincios doar 'nainte.

Crezut-au că totu-i un joc minunat
Cu trepte ce duc la-nălţare...
Că drumul slujirii-i cu flori presărat
Şi-n jur e mereu sărbătoare.

Dar n-a fost aşa, căci din primii lor paşi
Simţit-au amarul poverii,
Când trebuie totul în urmă să laşi
Cinstind înălţimea chemării.

Ce trist e că fraţii pe care-i slujeşti
Sunt piedică-adesea-n lucrare,
Când tu plin de zel din Cuvânt le vorbeşti,
Ei caută prilej de-amânare.

Ei sunt cei ce vor pe picioare să-i speli
Şi gata întruna să-acuze...
Ei au doar ochi ca să vadă greşeli
Şi spiritul critic pe buze.

Nu vor să audă-adevărul cel sfânt
Ce-adesea-i secure tăioasă,
Și iarăşi sămânța Cuvântului Sfânt
Găseşte o holdă spinoasă.

Ce trist e să vezi când în miezul de zi
Pe unii-i apucă chiar somnul,
Iar tu să aştepţi până când s-or trezi
Şi-apoi să le spui despre Domnul

Aceasta-i cărarea acelor ce vor
Să-mpartă prin lume sămânța...
Dar drumul lor poate să fie uşor
De-întâi s-au încins cu credinţa.